Se loveşte, apoi produce un efect întârziat, se balansează dintr-o parte într-alta creând valuri. Mă stropeşte oferindu-mi răgaz să zâmbesc.
Rugina se prelinge dând impresia unei glazuri prea încâlzite. Privesc cerul care oferă motive de îngrijorare. Plouă, stropii lovesc metalul, oamenii se agită. Încerc să-mi păstrez calmul.
„Aşa e în Deltă”- îmi spun parcă ordonându-mi să nu mă panichez. Răsare soarele, ceea ce aşteptam am primit, mă bucur, continui să las povestea să mă conducă pe alte meleaguri. Mă cuprinde panica, realizând că nu-mi doresc să revin la ţărm. Simt că e ciudat, prefer să cred că e un gând de moment.
Se trag sforile, apare prada încă pulsând de viaţă, o privesc şi încerc să analizez ce simt, ce îmi provoacă această imagine nouă. Sunt confuz, trăiesc, respir, mă contopesc, devin una cu marea. Încep să cred că am găsit ce căutam. Alung gândurile şi mă concentrez pe vâslit. Soarele apune, eu încerc să-mi răspund. Gândesc până la mal, apoi plonjez şi mă scufund. Mă înghite marea. Sunt acoperit de valuri.
Mă bucur, în mine pulsează viaţa.
România eşti frumoasă! 